Am trăit de milenii în plasa dualităţii în care unitatea şi trialitatea erau aproape nule ca manifestare sau evidenţă.
În prezent ne îndreptăm, şi chiar am intrat parţial, spre o eră a trialităţii. Deşi unii se aşteaptă să intrăm într-o eră a unităţii, asta nu se poate întâmpla la nivel colectiv la acest moment evolutiv. Chiar şi în cer există trialitate. Ce se poate înţelege prin asta? Nici măcar în dualitate unitatea nu e nulă chiar dacă extrem de puţin evidentă. Fiind acum în creştere, dulaitatea scade în raport cu unitatea producând trialitate. Confuzi?
Hai să facem o schemă. Imaginaţi-vă un dreptunghi cu două zone egale de culori opuse alb şi negru sau roşu şi verde, separate de o linie aurie subţire. Cele două zone mari sunt cele două extreme ale dualităţii. Linia aurie dintre ele este unitatea, care împreună cu dualitatea formează trialitatea. Dar în stadiul acesta nu se poate vorbi decât de dualitate din moment ce doar două zone sunt manifestate din plin. Coeficientul de unitate fiind în creştere, câmpul dualităţii scade în favoarea unităţii, ajungând eventual la a fi trei arii egale: linia din mijloc crescând considerabil până la nivelul celor două zone duale. Acum, dacă zona centrală creşte în continuare, zonele dualităţii se reduc şi mai mult, în cele din urmă ajungând aproape nule. Spun aproape, pentru că ele nu pot devenii complet nule niciodată. Dar zona „aurie” devenind 99,999% din toată suprafaţa ocupată, putem vorbi fără grijă de „unitate”. Ei bine, Pământul se află în drumul său spre trialitate, în care cele trei regiuni devin aproximativ egale, cu regiunea centrală a echilibrului, uşor mai mare decât dualitatea. Totuşi, nefiind încă o „unitate” în sensul arătat anterior, avem de aface cu o „trialitate”. Trialitatea este deci veşnică, ea s-a evidenţiat într-o mică măsură înainte, când dualitatea era dominantă, şi va exista chiar şi atunci când unitatea se manifestă în realitatea individuală si colectivă.
Lumina Ascensiunii; toate drepturile de autor rezervate.